Zburând pentru prima oară în 1984, naveta Discovery este cea de-a treia navetă spaţială operaţională şi cea mai bătrână dintre cele aflate în serviciul centrului NASA. Discovery a efectuat misiuni de cercetare, dar şi de asamblare a Staţiei Spaţiale Internaţionale.
Naveta işi trage numele de la vasul de explorare Discovery, care l-a însoţit pe exploratorul James Cook în timpul ultimei sale călătorii importante.
Discovery a fost naveta care a lansat telescopul spaţial Hubble, iar a doua şi a treia misiune de întreţinere a telescopului au fost conduse, de asemenea, de echipajul de pe Discovery. Naveta a lansat proba Ulysses şi trei sateliţi TDRS, fiind totodata aleasă de două ori ca vehicul pentru reîntoarcerea la zbor, prima dată în 1986, după dezastrul navetei Challenger (produs în 1984), dar şi în cele două misiuni din iulie 2005 şi iulie 2006, după dezastrul navetei Columbia (produs in 2003).
Naveta a făcut 38 zboruri, petrecând 352 zile în spaţiu, completând 5,628 orbite. A parcurs 230,003,477 km (pana in decembrie anul trecut). Discovery a efectuat cele mai multe zboruri individuale decât orice altă navetă în istorie.
Misiuni importante:
STS-41-D: Primul zbor
STS-51-D: A transportat primul membru al Congresului American în spaţiu, Senatorul Jake Garn (R-UT)
STS-26: Reîntoarcere la zbor după dezastrul Challenger (STS-51-L)
STS-31: Lansarea Telescopului Spaţial Hubble
STS-95: Al doilea zbor al lui John Glenn, cel mai bătran om în spaţiu şi al doilea membru al Congresului în spaţiu.
STS-92, a 100-a misiune a unei Navete Spaţiale
STS-114: Reîntoarcere la zbor după dezastrul Columbia (STS-107)
STS-121: A doua misiune de reîntoarcere la zbor după Columbia şi prima lansare pe data de 4 iulie, ziua naţională a Statelor Unite Ale Americii.
STS-116: Prima lansare pe timp de noapte după dezastrul Columbia
STS-131: Cea mai lunga misiune pentru Discovery
Conform informarilor oficiale, Discovery va fi scoasă din uz în acest an, iar NASA a oferit naveta către Smithsonian Institution's National Air and Space Museum pentru expunere şi conservare ca parte a colecţiei naţionale după ce va fi scoasă din uz urmand ca aceasta sa inlocuiasca naveta Enterprise în interiorul muzeului.